joi, 29 aprilie 2010

1.5. HIDROGRAFIE

Masivul Călimani, prin forma şi structura sa specifică vulcanilor, determină apele care izvorăsc de aici să-şi desfăşoară cursurile radiar. Râul Neagra Şarului îşi adună apele de pe flancul nordic al Călimanului din interiorul craterului vulcanic, prezintă numeroase cascade: “Reţitişului”, “Duruitoarea de pe Băuca” precum şi numeroşi afluenţi ce izvorăsc din perimetrul fostei exploatări miniere, fiind astfel râul cel mai afectat de activăţile miniere de la cariera de sulf. De pe partea nord-vestică apele sunt adunate de Dorna şi de afluenţii săi. Flancul sudic al Călimanului e drenat de râuri mai dese cu văi largi. La est se întâlnesc: pârâul Răstoliţa, Topliţa, Ilva, Călimănelul, Zebracul, Mermezelul, Tihu. La baza vârfului Reţitiş, spre Topliţa, se află lacul Iezerul Reţitiş (la altitudinea de 1970 m), lac de baraj natural din care izvorăşte pârâul Puturosul. Flancul sudic este mai domol, ca atere râurile au un curs mai bland. De asemenea se întâlînesc lacurile: Tăul Zânelor, lacul de baraj artificial Colibiţa, lacul de retenţie Dumitrelul (acum secat). Numeroase ape munerale apar aici la suprafaţă (Dorna, Stânceni).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu